De ce TREBUIE

De ce TREBUIE, s-o urăsc pe Stephenie Meyer şi NU POT!

Ca să vorbesc de Stephenie Meyers nu mi-ar ajunge câţiva ani buni .......
Ca să fiu foarte sinceră, am descoperit-o, printr-o simplă întâmplare, în avalanşa de cărţi scrise de autori străini. În fapt, căutam ceva deosebit, ceva să-mi atragă atenţia, fără fi, în mod necesar şi absolut, ceva comercial. A mea surioară era bolnăvioară şi fără chef de viaţă, prieteni, de ... nimic. Este greu de imaginat o astfel de stare dar, marea majoritate dintre noi, recunoaşte-ţi că am experimentat-o măcar o dată în viaţă. Deci, căutam ceva deosebit...Recunosc, recunosc, căutam o carte de aventuri, hazoasă, mişto, de preferat scrisă un autor român, şi care, în mod obligatoriu, să nu se numească „Cireşarii”.
Binenţeles că sunt pricinoasă şi aş fi putut foarte bine să cumpăr o carte scrisă de către Arkadi & Boris Struaţki sau de către Orson Scott Card sau de către alţi autori..Ştiu, sunt autori străini dar sunt de bună calitate şi, cel puţin în privinţa literaturii SF, editurile şi-au datoria. Şi totuşi ......Doream ceva românesc. Îmi doream din ce în ce mai tare, parcă împinsă de Aghiuţă şi al său trib, să recitesc Zeiţa de oricalc a lui Doru Davidovici, Planeta fără memorie a lui Corneliu Omescu sau Zee a lui Sorin Ştefănescu. Memoria este un lucru diabolic mai ales atunci când apare tentaţia lucrului interzis, în cazul meu, al lucrului de negăsit. Pentru că imediat mi-au venit în memorie numele luiLucian Ionică, George Anania, Mircea Opriţă, Tudor Negoiţă şi Romulus Bărbulescu. Dar acestea sunt cărţi SF şi aşa ceva nu am citit de un car de ani...Cârcotaşa de mine...
În sfârşit, nu doream o carte SF şi trebuia să fie românească. În plus, banii nu erau prea mulţi, iar titlurile ce le aveam în faţă erau numeroase, mult prea numeroase...Ce să fac? Ideea mi-a venit în minte în timp ce mergeam cu autobuzul. Cine nu are idei ar trebui să practice acest „sport”...De fapt, în timp ce mergeam cu autobuzul, mi-a atras atenţia un afiş învechit de vreme şi ploaie, o frază de pe acest afiş: „....dacă Edward îşi pierde capul pentru o clipă, Bella îşi pierde viaţa....”. Haide, nu vă închipuiţi că semantica, înţelesul ascuns sau cine ştie ce ce analiză ciudată de „pisicologie” a făcut să sune un clopoţel în capul meu. Nici vorbă de aşa ceva. E vorba doar de nume. Mă cheamă isabela. Isabela – Bela.
Hm, sunt destul de vanitoasă şi orgolioasă, drept care am intrat imediat în prima librărie din drumul meu şi am cumpărat cartea intitulată foarte simplu „Amurg”. Ce să spun? Când am auzit preţul am crezut că fac infarct. Sfinte Sisoie! Apoi doamna drăguţă de la librărie, care nu a râs şi nici nu a devenit acră atunci când mi-a văzut faţa – ceva între şoc profund şi stană de piatră, mi-a spus că exista şi un al doilea volum a ceea ce se numeşte seria „Amurg”, respectiv cartea „Lună nouă”. Sfinte Sisoie – de şapte ori spus – pentru că o sută de părăluţe era totalul afacerii pe care eram pe cale să o închei. Hm, îndemnizaţia şcolară pe patru luni. Poate alţii ar fi renunţat. Eu – nu. Ceva – Ceva mă ţinea lipită de podeaua librăriei şi nu era numai şocul preţului. Fraţilor, surorilor, spuneţi-mi nebună, dar am renunţat la filme, ţigări, prăjituri, cercei/eşarfe/pantofi – pentru care am un fetiş – şi am cumpărat cele două cărţi. Sacrificiu total.
Eh, eh,..Cu buzunarul gol, cu sufletul îndoit de neîmplinirea dorinţei mele şi a ceea ce ar putea să se întâmple dacă nu am bani în buzunar, m-am dus la sora mea. Încercând s-o îmbunez, îi dau cele două cărţi şi, abia spre sfârşit, mormăi ceva de genul „şi dacă vrei şi poţi, dă-mi şi mie cărţile....Da` mai încolo, după ce le citeşti .....”Răspunsul a fot doar o mârârială, ceva de neînţeles. Nu am insistat şi am plecat cu speranţa că surioara mea se va bine dispune după un timp.
După numai trei zile, într-o seară, năvăleşte sora mea în casa mea, făcând uraganul El Nino să moară de invidie. Mă îmbrăţişează puternic – trei coaste au protestat vehement – şi îmi spune că orice şi oricum aş fi greşit faţă de ea până în prezent totul este uitat şi iertat; că am şi eu o calitate şi aceea este că „dau omului exact ce trebuie şi când trebuie”. Am trecut peste analiza frazei, mintea neputând să înregistreze sau să proceseze ceva dacă oasele dor şi nu mai este suflu în mine. În cele din urmă momentul exploziv a trecut şi am început să încerc să înţeleg ce a fost ..... ceea ce a fost. Pe scurt, a mea soră mă îndemna să citesc, urgent, cele două cărţi considerând că, atât din punct de vedere literar – mod de scriere a cărţilor, modul în care decurge acţiunea, aşezarea capitolelor etc, cât şi din punctul de vedere al „sufletului”, cărţile sunt un succes, o excepţie.
Ei, eu sunt mai sceptică. Deşi îmi place să citesc şi biblioteca părinţilor enumeră câteva mii de volume, mă entuzismez mai greu.
No, hai, am purces la citire pentru că „dacă e musai, atunci e musai!”
Şi, cinstit vorbind, am avut reţineri pentru că nu credeam – atenţie la timpul trecut folosit – că îmi poate reţine atenţia, mai mult decât de obicei, o carte care nu îmi respecta dorinţa iniţială – cartea de aventuri scrisă de un autor român şi pe care „mi se pusese pata”.
Deci....m-am apucat de citit şi, recunosc, primele pagini le-am „consumat” cu destulă reţinere, fără chef, ba luând, ba lăsând cartea din mână. Apoi, apoi nu am dorit să mănânc, să beau, să lucrez, să învăţ sau fac ceva care m-ar fi întrerupt de la lectură.
Sfinte Sisoie sau „Pe dragostea a tot ce este sfânt” cum spune eroul cărţii – Edward – cărţile sunt minunate, pur şi simplu minunate. Şi dacă se spune că sexului feminin îi place mai mult acest tip de lectură, atunci recomand sexului masculin să caute pe internet „Midnight sun” – Soarele de la mijlocul nopţii – cartea pe care autoarea a scris-o ca imaginea în oglindă a primei cărţi – Amurg – respectiv istoria întâlnirii dintre Edward şi Bella văzută din punctul de vedere al lui Edward. Atunci chiar nu ar mai comenta nimic...
Despre ce este vorbim când se pomeneşte numele seriei Amurg?
Vorbim de o istorie inedită a vieţii unor vampiri altfel decât am aflat de ei în cărţile lui Brian Stocke, Mary Shelley sau Robert Stevenson. Deci, pe de o parte avem o familie de vampiri cultivaţi, care trăiesc printre muritori în timpul zilei deşi evită soarele puternic – şi nu pentru că ar dispare ci pentru că ar străluci ca diamantele -, conduc maşini rapide, sunt membrii respectaţi ai comunităţii, iar pe de altă parte avem viaţa în Forks (suburbie a oraşului Phoenix) descrisă de către adolescenta Isabella Swan. Singura complicaţie este dragostea ce se infiripă între Bella şi Edward. O complicaţie care dă acţiune cărţii. Amurg ne prezintă povestea primei şi interzisei iubiri a unei tinere fete stângace, cu care multe fete se identifică, o iubire adolescentină ce îl doare pe Edward (la propriu!) deşi este măreaţă şi înălţătoare. Chiar Edward recunoaşte: „nu am vrut să ucid niciodată pe nimeni aşa de mult ca pe tine” dar tot zbuciumul lui, conflictele interioare, frământările şi neliniştile duc la aflarea singurului şi unicului adevăr din sufletul său: Bella este sufletul său pereche şi nimeni şi nimic nu poate schimba acest lucru.
Amurg se termină într-un fel care ne face să ne grăbim să citim şi volumul doi – Lună nouă. Lucrurile se complică în acest volum .............dar nu mai spun nimic despre această carte pentru doresc doar să ....concluzionez.
Motivele pentru care ar TREBUI s-o urăsc pe Stephenie Meyer:
- pentru că, alături de alţi mulţi autori străini, este preferată la publicare, comparativ cu autorii români.......
- pentru că, din toate punctele de vedere, mi-aş fi dorit să scriu eu această carte......
- pentru că ......
- pentru că .....
Ar trebui dar nu pot să spun nimic rău de SM. Cărţile ei sunt minunate, lumea creată de ea este minunată, sentimentele pe care le aduce la suprafaţă nu pot fi decât minunate. Pe mine m-a determinat să vreau să sărut şi să fiu sărutată, să mă îmbrăţişez mai des, şi nu numai cu „sufletul pereche”, să privesc mult mai atent pe cei din jur, să mă bucur de orice gest de eleganţă, romantism, iubire. M-a determinat să-mi doresc ca băieţii să semene pe Edward.
Înainte toţi doreau să fie Victor, Tic sau Ursu (vezi Cireşarii) pentru că întruchipau un anume model de inteligenţă şi comportament. Acum le doresc tinerilor contemporani să fie un pic mai atenţi la Edward şi dr. Carlisle Cullen. Măcar un pic.....
Dacă vreţi să fiţi fericiţi, dacă vreţi să deveniţi ...ALTFEL, vă rog să citiţi cărţile lui Stephenie Meyer. Merită.